politica peste noi

oricat de departe ai incerca sa ramai de politica nu prea o poti face, atat timp cat deciziile ce se iau deasupra capului tau, intr-o increngatura de interese, orgolii si ambitii  te afecteaza direct si pe tine.

daca insa pana acum am considerat -  cu simt civic - ca e de datoria mea sa votez, pentru duminica, la referendum raman acasa si nu-mi ramane decat sa ma rog sa fie suficienti romani care sa faca asta si sa nu crediteze sleahta pentru care totul se rezolva cu o ordonanta de urgenta.

daca ar fi existat o singura portita in legislatie, care sa ii oblige pe romani sa  mearga la vot si eventual sa voteze cu da, atunci nimic nu i-ar fi oprit pe ponta si antonescu sa scoata acest OUG.... dar nu-i nimic, asa cum aud ca stau sondajele in acest moment, aveti toate sansele, dragii mei usl-isiti sa prindeti si OUG-ul asta!

mi-e teama de Da-ul poporului si de ignoranta lor, care ne vor baga intr-o dictatura de care cu greu o sa ne mai putem debarasa.

mi-as dori sa nu am dreptate, dar pana una-alta, prea mare e cantitatea de minciuna, nesimtire si ilegalitate in ultimul timp.

deci nu avem de ales intre bine si rau.
avem de ales intre rau si dezastru.

aleg raul cel mai mic.. nu ma prezint la referendum pentru ca nu pot incuraja faradelegile!

Confundand piesa cu personajul – Marchizul de Sade

Urmarind piesa care se joaca la Teatrul Odeon, Marchizul de Sade, nu prea poti ramane doar un spectator sau critic, fara sa te plasezi  involuntar in tabara marchizului sau impotriva lui. 

Nu poti sa nu “iei pozitie” in fata unui personaj atat de controversat,  un om neatins de moralitate, lege sau religie, un nebun care isi ridica nebunia la rang de filozofie, o minte bolnava, vicioasa, dar atat de profunda, un caracter atat de tulburator.

Marchizul poate fi detestat, dar mai degraba incerci un sentiment de admiratie in fata acestui  condamnat care, inchis in azilul de nebuni de la Charenton nu renunta la singura libertate care i-a mai ramas: scrisul.  Nimic si nimeni nu ii poate lua acest drept, libertatea exprimarii.

A recunoaste in urma cu doua secole ½ ca placerea personala este unicul tel, a fi ateu pana la fanatism, a propavadui fascinatia pacatului, toate astea dau dovada de un libertinism si de un curaj extrem.

Vorbim de un violator, de o minte obsedata, de o sexualitate exacerbata. 

Dar nebunia devine filozofie atunci cand suntem nevoiti sa recunoastem ca toate aceste imbolduri sunt umane, ca, “pentru a sti ce e virtutea, trebuie intai sa cunoastem viciul”.

Si, mai mult, simti o simpatie tacita pentru spiritul neinfrant al celui care, chiar si atunci cand orice mijloc de exprimare ii este interzis, reuseste sa isi transmita mesajul scriind cu vin pe cerceafuri, cu sange pe propriile vesminte, soptind printre gratii gandurile sale grotesti sau mazgalind textele pe peretii celulei cu propriile excremente.  

Este expresia luptei totale, care l-a facut probabil pe Aldous Huxley sa afirme ca “De Sade este singurul revolutionar consecvent si profund din istorie.” 

O piesa interesanta, care merita sa fie vazuta! Cat despre punerea in scena, as spune asa, in treacat, ca potentialul temei si al textului a ramas in buna masura neexploatat… onorabil, dar nu exceptional.  Nu spun mai mult, ca sa nu par carcotasa.